Să vă zic o fază faină. Scurtă, dar faină. Că viața. 

Vă ziceam aici că la următoarea abatere îi fac vânt lui Whirlpool. Cum în ultima vreme am tot găsit apă sub mașină, uneori mai puțină, alteori 2 degete de spumă ca într-o halbă de bere, am zis că nu se mai poate așa. Rugina se vedea pe laterale mai rău ca la pragurile unui VW, un meseriaș mi-a cerut doar pentru deplasare și constatare 200 de lei, așa că am schimbat eu de la mine putere 250 de euro și, din 3 clicuri, am cumpărat alta, cu un brand la fel de electrocasnic. Criză-criză, dar măcar asta nu papă benzină. Am ales cu buget, direct de la importator, dar sunt mulțumit și în suflet. Mai ales că a luat-o și pe cea veche, să se spele pe cap, în regim buy-back.

Cum a sosit, Puggy repede i-a făcut inspecția la recepție, ca nu cumva să aibă daune cauzate de transport. Nici măcar o zgârietură. Se aude, eh,mag? 

Așa. Se pare că noua mașină de spălat rufe are bunul obicei setat din fabrică de vreun Park Nam Yeon de a cânta un cântecel la finalul ciclului de spălat. Tot balconul răsună vesel ca ceasurile chinezești din copilărie, pe care le reparam în timpul orelor de fizică. Ca o paranteză, chiar și acum, pentru mine cuvântul „vector” înseamnă doar transportator, habar nu am la ce e bun și ce face în materie de fizică. Asta ca să vedeți ce filolog bun sunt încă, după 30 de ani de când școala generală m-a scuipat ca pe încă un rebut al învățământului românesc.

Dar prima dată când a auzit melodia și văzând că nu se mai termină, îmi zice nevasta: auzi, muzica asta nu se oprește până nu deschizi ușa? 

La care eu: sigur se oprește, nu e ca la colindători. Și s-a oprit după vreo jumătate de minut. 

Am fost scurt, cum am promis. Exact ca programul scurt de 15 minute, care, cronometrat pe ceas, durează, în medie, 22 de minute.