Își mai aduce aminte cineva de roboțeii MO și FOCA (Fabricat Original cu Aluminiu), creați cu atâta umor genial (uneori cam slobod la gură, ce-i drept) de către clujenii de la Creative Monkeyz? Doamne, ce mai așteptam episodul săptămânal și savuram vorbele pline de duh, care transformau pauzele (de cafea, de țigară și nu numai) în momente de comedie explozivă! Schimbam replici, le imitam stilul și chiar ne uitam la episoade. Ajuta mult și faptul că eram toți colegii cam de aceeași vârstă și maturitate artistică.

Recent, am văzut la prietenul Viorel Sărsan, pe pagina lui de Fb, unul dintre episoade, redistribuit, și eu, care credeam sau știam că le văzusem pe toate, am rămas oarecum uimit că nu mai țineam deloc minte acțiunea. Bineînțeles că am dat play de câteva ori, ca nu cumva să scap vreo glumiță aruncată la groapa istoriei. Imediat am reintrat în atmosfera aia de birou de acum aproape 15 ani, când șeful era plecat în delegație, iar noi, pălmașii de rând, profitam de moment și prelungeam diminețile în oficiu/bucătărie chiar și până spre ora 10:00. Unii luau micul-dejun la birou, numai ca să aibă pretext de nelucrat. Ce mai, ne comportam aproape ca niște bugetari, doar că nu eram lepre acre la relații cu publicul și nici nu primeam prime babane de Crăciun sau sporuri de lucrat la calculator.

Acum, că scriu rândurile astea, mi-a venit în minte un „episod” cu o fostă colegă din perioada respectivă, recent angajată pe postul de asistentă, care, sărăcuța, era naivă și debordant de sinceră. Și o pune păcatul să răspundă la telefonul fix, numărul zero ca importanță, un fel de telefon roșu din Biroul Oval, așa, spre ora 10:00, când încă nu ne împrăștiasem care pe la birourile lor. Și o întreabă șefu’, absent de două zile de la sediu: alo, bună, Emilia! Totul bine pe acolo, voi ce faceți? Noi tăceam toți mâlc, făceam semne disperate să nu cumva să zică ceva greșit, nu mai amesteca nimeni cu lingurița și nu mai sorbea nimeni din cană, așteptând cu sufletul la gură să auzim ce răspunde. La care ea, senină ca un ghiocel în februarie: păi suntem bine, pe aici, pe la cafea.

Ce să-i mai zici? Tu, Emilia, ne-ai dat de gol, noi acum trebuia să fim deja adânc scufundați în muncă. A rămas așa, nu ne-am putut supăra pe ea, dar de-atunci a avut interzis la ridicat receptorul. Ea fiind genul de persoană pe care, dacă o întrebai unde stă, îți zicea până și numărul de clădire și codul poștal, nu doar cartierul. Revenind la maimuțele creative, vă zic sincer că, pe mine cel puțin, m-au prins și m-au marcat enorm sezoanele scoase de oamenii ăștia, așa că acum am dat repede căutare pe net să văd ce mai fac. Oare au mai scos ceva, cât timp eu mi-am văzut de ale mele trivialități?

Am găsit doar un magazin online care vinde bluze, hoodies inspirate din eroii amuzanți și… cam atât. Plus o pagină de Facebook, dar nu pare că se mai ocupă cu producția de episoade umoristice, căci ultimele postări erau cu CG și sugeraniști, iar de astea sunt sătul. Oricum, ceea ce au făcut ei ar fi printre puținele chestii pe care eu, acum, aș da bani, numai ca să le susțin creativitatea în continuare.

Anyway, dacă doriți să-i revedeți sau să-i vizionați pentru prima oară, am găsit pe YouTube fix episodul ratat de mine. El se numește Examen, dar mi se pare mai potrivit Școala Vieții, pentru că este un bun exemplu de cum trec unii mai puțin studioși prin ea. Și ajung chiar directori, senatori sau, mai rău: la bulău. Enjoy!