kronwurstblog

Vești și povești răstălmăcite

Publicat pe 25/03/2026 la 15:45 • De Kronwurst

Pupincurcumerism

Cu ce să încep_ Păi, cu o glumă vegană: 

– Ce mănâncă un creștin ortodox adevărat în postul Paștelui? 

– Măsline cărnoase.

Eu, nefiind nici creștin convins, nici ortodox practicant, nici în post dormind, mi-am făcut de cap și am îmbinat din nou, în spirit confucianist, un preparat unguresc cu unul chinezesc. A ieșit ce vedeți mai jos:

Tavă picantă cu nokedli, legume și mult porc. Găluşcuţele alea au sorbit cu nesaţ din sosul de stridii cu usturoi ras, că şi pentru ele e zi cu harţi, aşa că am adăugat sos de soia, ardei, apio şi piper irlandez. Curcuma pe cerul gurii, ce mai!

Nokedli20cu20porc20picant



















În paralel, dacă tot am cules turmeric proaspăt din grădină (NOT!) şi gaşca mea de degeţele nu vrea să stea liniştită nicio clipă, m-am gândit eu cum ar fi să fac o pâine integrală la tavă, cu curcuma şi, pentru zero contrast de culoare, 30% polenta. 

Ceea ce am şi executat. Întâi şi întâi am fiert mămăliga bine sărată, pentru că trebuie răcită, altfel taie avântul drojdiei şi nu mai creşte pâinea nici cu Cialis. După ce am dospit aluatul 1 oră, aluat format din 800 g făină integrală, 7 g drojdie, 800 ml apă călduţă şi 50 ml ulei, am amestecat mămăliga răcişoară cu aluatul timp de încă 5 minute şi apoi l-am pus într-o tavă, să mai stea la odihnă veşnică timp de 40 de minute. Acoperit cu un batic, ca la biserică.

Între timp am mai băut o cafea, am mai conversat cu vecinul de la patru, folosind coada unei mături pentru a bate în tavan de fiecare dată când fi-su se juca cu oul de lemn pe gresia goală. 

N-am avut răbdare şi am preîncins cuptorul timp de 10 minute, apoi pâinea a stat 30 de minute la cuptor la foc moderat spre tare, şi încă 10 minute la foc mic, ca să nu sufere un şoc termic când o scot din cuptor.

Baking bread has never been easier, doar că a ieşit ce-a ieşit. Vă asigur că pot mai mult, dacă îmi daţi o şansă. 

Pentru un adaos de gust, vă recomand să puneţi nişte unt gras peste felia călduţă, să moară Regina Maria sau Medlife de invidie.

Paine20cu20curcuma



Descoperă mai multe la Vești și povești răstălmăcite

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.