Paste la normă
Dacă zic cumva că am făcut carbonara, îmi sar în cap toți arhitecții bucătăriei italiene, mă înjură panteonul românilor, că, vezi doamne, nu am folosit fălcuță de văcuță suină sau că am îndrăznit să călesc niște usturoi, fără să-l scot. Blasfemie? Dă-mi farfuria mie, pentru că eu le mănânc cu plăcere și nici nu le montez în farfurie cu polonicul, că nu-i supă cu tăieței. Și nici nu sunt la salon de epilare, ca să folosesc penseta.
Ca să fiu sincer, nici nu-mi place gustul de guanciale: ba e prea sărată, ba e prea grasă, ba e prea scumpă și cu slană cât palma de groasă. Ce am respectat, totuși, din rețetarul locuitorilor din cizmă, este faptul că nu am pus smântână, doar 4 ouă amestecate la 1200 de rotații pe încheietură. Și am înlocuit parmezanul nostru cel de toate zilele cu grana padano maturat timp de 15 luni în marsupiul unei peșteri. La final, am presărat din belșug piper măcinat de gânduri, ca un advocate al mâncării picante ce sunt.
Eu sper că vă place ceea ce vedeți. Parcă chiar aud cum vă picură pe tastatură saliva prelinsă din gură. Oh, wait! Era de la mine.
Poftă bună! Arată bine.
Și după gustul meu parcă guanciale dă o aromă prea puternică de suine. Dar nici varianta românească cu smântână nu e ok.
Așa e. Oricum, pastele mele preferate trebuie să aibă sos de roșii și busuioc. Nu refuz niște salsiccia toscana fresca, dacă am ocazia, dar pot lipsi. Și mulțumesc!
Guanciale nu ma atrage nici pe mine. E prea gras. Mai pun si ouale alea, parmezan, e efectiv gretos tot ansamblul. Pentru mine. In schimb, imi plac pastele cu smantana de aia grasa de pe piata si cu sunca de praga. Si piper rasnit din belsug. Iau tagliatele pt ele, cele mai bune paste. Alt fel de paste care imi place e cel cu varza (calita). Si din nou, piper.
Tăiețeii cu varză dulce îmi plac și mie. Și piperul. Și multe altele.