Sau King Kong, pentru că: era mare, păros și dotat cu mușchi adipoși, avea obiceiul de a ridica în brațe copiii și de a-i strânge până le pocneau pungile de răutate. Now isn’t that cute?

Nu pe toți, doar pe cei care-l tachinau (bullyingeau, în termeni moderni). Cum nu-i putea ajunge prin alergare sau cățărare în copac, îi surprindea pe la spate, pe la spate, așa rupi oasele toate. Noroc că la ăștia mici oasele se sudează repede și că niciunul n-a suflat o vorbuliță. Presupun că se simțeau cu musca pe căciulă sau aveau insuflat codul onoarei de bully. Cert este că îmbrățisarea caldă era Endlösung și uite-așa, încet-încet, sau pentru unii șontâc-șontâc, Piedone a devenit apreciat, ba chiar pus în poartă la meciurile de „victorie” sau era folosit ca stâlp de suport central la „lapte gros”. 

Eu, încă de când m-a ridicat pe umeri în lift, de frica șobolanului care nu voia să urce pe scări, am știut că am lângă mine un prieten de nădejde. Naiba ne-a pus să stăm la nouă. Să urc nouă fucking etaje cu șobolanul în colțul opus, așteptând parcă gongul ca să-mi sară la gât. Piedone, însă, sub masca de luchador și tricoul cu six-pack de bezele, era destul de neînfricat: sărea de la etajul 2 pe grămada de nisip din șantier, ba chiar, o dată, a încasat o cornetă right in the schnoz. Cornetă cu ac, căci pe vremea aia, copiii înfigeau acele de seringă în cornete de hârtie, nu în braț. 

Dacă tot suntem la lecția de caracterizare, autorul menționează de asemenea că, datorită grăsimii de pe burtieră, eroul nostru de la Termoplonjor se descurca bine în apă, mai puțin atunci când s-a oprit cu bicicleta într-o baltă cu groapă ascunsă nesemnalizată pe waze-ul anilor 90 și a pus ambele picioare jos. Am râs atât de tare, că am intrat cu roata în bicicleta lui și…am făcut la fel.

În vacanța de vară dintre generală (pentru tineretul mai puțin pașoptist dintre noi, actualmente gimnazială) și liceu, însă, s-a întâmplat ceva ce a tulburat liniștea cartierului nostru, și nu mă refer la jocurile de conserve dărâmate sau la explozia motocicletei lui nea Puiu, ci la Accidentul (nu metoda), accidentul de la muncă al tatălui său, acesta sfârșind strivit într-o presă hidraulică neasigurată corespunzător. N-a plâns el la înmormântare cât am plâns eu pentru el. Sufletul lui blând și viteaz s-a transformat dintr-un munte într-o trestie, și aia nici măcar gânditoare. Prietenul meu era singurul copil la părinți, iar mama lui, văduvă tânără, a clacat și a fost internată eufemistic spus într-un centru de sănătate mintală. Ce să mai, au băgat-o la nebuni. Piedone nici n-a știut ce se petrece în jur, bunicii au venit rapid și l-au luat la ei, n-am apucat să-mi iau rămas bun. Preț de câteva zile am fost o epavă umană, apoi a venit fatala: mi-a ajuns la urechi zvonul că l-au găsit fără suflare într-un heleșteu de lângă casa bunicilor, lângă o creangă de salcâm ruptă. A vrut să salveze un pui de pisică cocoțat prea sus, creanga a cedat, el a căzut în apă, creanga s-a rupt de tot, lovindu-l în cap și That’s all, folks!