Gurmand de profesie, cu zeci de kilograme de experiență pe spate și pe burtă
E lung pământul, ba e lat, dar ca plăcinta cu aluat, nimic mai bun pe lume nu-i.
Decenii la rând, în materie de mâncare m-am ghidat după dictonul bunicului: decât să-ți pară rău, mai bine să-ți fie rău.
Și au fost destule episoade când puteam bate toba pe burtă sau când felurile de mâncare au făcut răzmeriță în stomac și a trebuit să le poftesc afară, ca să se potolească. Când mama și apoi soția nu a mai făcut față pretențiilor mele culinare, am învățat să-mi port singur de grijă, devenind chef Mâncău autodidact. Și uite așa, din mâinile mele au început să iasă pâini integrale, plăcinte, tocane, fripturi. Fiind aglomerat în burtă, a trebuit să deschid ghișeul Eliberări WC de 2 ori pe zi, ba chiar să suplimentez la sărbători stocul de hârtie igienică.
În ultima vreme, însă, mi-a mai venit mintea la cap și nu mănânc tot, mai las niște oase și celor ajunși târziu la masă. Ba chiar am uneori tupeul de a nu mânca 2 zile la rând, îmbrăcat, pe model „Naked and afraid”. Dar chiar și așa, pasiunea de a găti a rămas, și promit că nu o să ard aragazul de pomană, ci voi mai împărtăși cu voi din realizările omletare, pardon, proletare.
Lasă un răspuns