Sper că mintea nu îmi joacă feste de la vârsta asta, dar chiar nu cred că v-am povestit cum am ajuns (pentru a nu știu câta oară) pe la urgențele spitalului județean cu ocazia unei banale spălări de vase mano a mano. Eroina nu este nimeni altcineva decât mândrețea mea de soție, lumina albastră a ochilor mei obosiți în fața monitorului, îmblânzitoarea de cuvinte beletristice. Sau „Șase, vine profa!”, cum îi mai spun elevii.

Țin foarte bine data exactă, pentru că 2 zile mai târziu m-am mutat cu tot cu biroul acasă din motive de Coronavirus, și acasă am și rămas. Dar la ora la care m-a sunat ea, extrem de foarte panicată în voce, încă eram la muncă. Nici n-am apucat să răspund cu vocea-mi mieroasă: alou, că îmi taie macaroana: m-am tăiat la mână și nu se oprește sângerarea, nu știu ce să fac! Vino repede! 

Am lăsat baltă și cu plăcere munca de birou, m-am urcat pe bidiviul meu Oxelo Town 3 pliabil și am galopat mai ceva ca Usain, astfel încât 12 minute mai târziu mi s-a oprit sufletul în fața ușii, ca să-și tragă respirația, că de vorbit nu mai puteam. Drumul spre casă îmi lua, de obicei, 22 de minute pe ceas. Asta așa, ca să mă laud cu o performanță sportivă de invidiat de cei cu trotinete electrice.

Nevasta era la telefon cu doamna soacra mea iubită de socru, cu mâna înfășurată într-un prosop de hârtie, peste care ținea apăsată o cârpă de bucătărie. Toate trei erau roșii ca macul: soția, prosopul și cârpa. Judecând după farfuria spartă în două în chiuvetă, mi-am dat seama ce se întâmplase și m-am simțit automat vinovat parțial. Văzusem că farfuria respectivă era ușor fisurată într-o parte, dar alesesem să închid ochii. N-aș fi intuit nici într-o sută de lei că soția va lovi farfuria de țeava bateriei, iar farfuria se va rupe în două, căzând peste încheietura mâinii sale auguste. Ceea ce și întâmplase.

Am improvizat un garou dintr-un fular și tuleo la urgențe. Sângerarea era vizibilă pe haine, așa că am fost evaluați și preluați în scurt timp, cu aceeași suspiciune ca în noaptea răfuielii mele cu vulpea. Adică dacă s-a rănit singură în vreo tentativă de sinucidere regretată sau dacă eu aș fi fost presupusul agresor. 

Din fericire, negația noastră fermă a fost convingătoare și soția a intrat la nenea chirurgul de gardă, care a oprit hemoragia și a închis plaga apărută prin tăiere cu obiect ceramic-tăietor. Funcția de mânuire a făcălețului sau de aruncat ciorapi ghem după mine a fost recuperată integral. 

Nu vreau să știu ce nebunie a fost pe acolo după ce au început să vină izoletele, așa că suntem „norocoși” că nu s-a întâmplat asta în plină pandemie. 

Mai jos aveți dovada tăieturii vindecate cu puterea credinței în medici.