Când m-am uitat la prognoza săptămânii viitoare, m-am luat cu mâinile de ceafa feliată, apoi m-am calmat, am ciocănit-o și am condimentat-o, apoi am pus-o la fript într-o tigaie încinsă. 5 minute pe o parte, alte 5 pe cealaltă. Fără ulei, e suficient de grasă și, când începe să sfârâie, murdărește tot în jur. Deci tigaia cât mai uscată posibil și la foc mediu spre mare. 

În paralel, m-am apucat de pregătit cartofii „fondanți” în cămașă. 

I-am spălat, wedgizat și fiert 7 minute. 

După un scurt răgaz de răcorire, i-am amestecat cu 50 ml ulei de măsline presat de măicuțe virgine pe marele meteor al starețului Parphouteleas, am presărat mixul propriu de condimente (adică l-am cumpărat și e al meu) și două-trei sucituri de sare la râșniță, apoi în oala preîncinsă cu ei. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

15 minute la airfryer, la 190 de grade, i-am tot întors la 5 minute de i-am înnebunit, până au arătat așa:

 

Numai bine între timp s-a pătruns și odihnit ceafa în tigaie, cu focul oprit și am realizat un pairing de zile mari, dacă tot am trecut la ora de vară și am mâncat de prânz în jurul prânzului, că efectiv nu mai știu ce oră era, dar flora antibiotică îmi cerea mâncare. 

 

Într-un cuvânt: mâncare simplă pentru un om complicat. Fără salate, sosuri, piureiașe sau frunzulițe de Mordor, de cartofroteină chiar mi-era dor.