Nu mi i-a ars. În schimb, era cât p-aci să ard mămăliga. Nevertheless, dacă ieri am fost as la spumat laptele, azi sunt expert la transferat ardeii din oală. Să nu uit, înainte să vă las mai jos rețeta: umplutura e mai sfărâmicioasă, pentru că nici carnea nu a fost prea grasă, și nici smântână nu pun la masă. Există riscul de a o înfuleca, și nu vrem asta tocmai acum, când progresăm cu gramele în minus.

Așadar, rețeta mea de ardei umpluți japonește. Let’s go!
Ingrediente:
– 3 cepe verzi cu tot cu frunze (tocate)
– 1 bucată de ghimbir rasă, nici prea mare, nici prea groasă (chestie de preferință, poate fi omis)
– 1 căpățână de usturoi (ras sau tocat, in the end, it doesn’t really matter)
– 1 ardei iute (cui îmi place foarte mult) sau bulgăresc, pentru mildly hot
– 1 conservă de roșii cuburi/pasate sau roșii proaspete, date pe răzătoare, fără coajă
– 1 roșie pentru dop
– 1 lingură de ulei de măsline
– 1 kg de pulpă de curcan tocată (carne slabă, ăsta sunt noul eu și se știe că voi, restul, care nu țineți dietă, sunteți niște porci în căutare de trufe:))
– 250 g de orez integral (chiar dacă fierbe mai mult, e mai sănătos și mai gustos)
– piper, sare și boia după gust (nu poți scoate paprika din ardelean și nici boiaua din mâncare)
– 2 pliculețe de wasabi (rămase de la un sushi comandat cândva)

În uleiul rece, pe care la calorii nimeni nu-l întrece (are vreo 900 kcal/100 g) puneți ceapa verde tocată și abia apoi porniți focul, evitând arderea cepei, precum și a uleiului de măsline, care nu are un punct de fum grozav (presupun că de-aia băștinașii din Mediterana nu dădeau semnale cu fum de măsline). Aruncați un praf de sare peste ceapă, arătându-i cine e șeful în casă și o să vedeți că se va înmuia toată.

Acum e momentul să adăugați usturoiul, ghimbirul și boiaua, dar fiți cu băgare de seamă să nu le ardeți, pentru că se amărăște tot și oricum riscați ca și ardeiul gras să fie amar, dacă e galben (dacă e verde, e doar invidios, iar dacă e roșu, e gelos). Nu pierdeți timpul, mai bine citiți alt articol (am adăugat butoane în josul paginii principale) cât se călesc și astea, apoi adăugați carnea tocată și roșiile. Pentru rapiditate, eu am pus tot acum și orezul, am mai învârtit lingura prin oală vreo 5 minute și la mine umplutura a căpătat aspectul din poză (bucățelele de ardei vizibile provin de la dopurile ardeilor, decupate a priori):

Cât timp se răcește puțin umplutura, spălați ardeii și decupați dopul. Eu am început cu asta, dar e ok și acum. Grijă să nu vă scape cuțitul și să stricați bunătate de gaură. Faceți o probă și vedeți câți ardei încap în oală, ideal ar fi să fie puțin înghesuiți, ca să nu freamete apa la fiert. Umpleți ardeii aproape până sus și sigilați cu o felie de roșie. Dacă ați ajuns până la pasul ăsta, felicitări! Sunteți experți și vă puteți odihni 1 minut sau la o bere rece. Ardeii se pot odihni la rece chiar toată noaptea sau 2-3 ore, depinde când vă apucați de gătit.

Când vă hotărâți să îi puneți la fiert țineți cont că au nevoie de circa 2,5 ore (remember orezul sălbatic). Umpleți oala cu apă chioară pe trei sferturi și lăsați să fiarbă cu capacul pus, la focul cel mai mic de care e în stare plita voastră sau ochiul vostru (pentru cei porecliți în copilărie aragaz cu 4 ochiuri). Din oră în oră verificați să nu se fi prins de fundul oalei (eu am prin casă un disc metalic perforat, cu câțiva țepi, care se pune pe fundul oalei, dar nu l-am mai găsit nici cu drona) și după 2 ore, din zeama în care fierb ardeii turnați în altă oală câtă apă credeți voi că vă trebuie pentru a fierbe mămăliga (eu folosesc proporția 1 cană de mălai la 4 căni de apă, dar vă descurcați voi, de-aia sunteți experți). Mai mult la mămăligă nu mă bag, eu aici vă dau pe tavă (recte, în oală) doar rețeta mea de ardei şi să spuneţi „Mulțumesc, nenea Wurst!”.

Nu puteam să nu o dau în bară când am scos un ardei din oală. Aș fi putut demonstra că n-am făcut facultate degeaba, dar am folosit o lingură normală și am spart ardeiul. Adio plating, dar gustul este demențial, nu e nici prea gras, nici prea picant, nici gura nu-mi miroase.

Din nou, aștept să mă întrebați ce e japonez la ei? Și eu vă răspund: ghimbirul și ardeiul iute conferă rețetei o notă picantă, asiatică. Ceapa verde contribuie și ea la un gust distinct, dar hreanul este ingredientul japonez inconfundabil. Vreți un răspuns mai elegant? Întrebați-l pe Gemini.