și m-am întors în aerul poluat de Brașov întreg, teafăr și nevătămat, poate chiar cu câteva grame în minus, cauza fiind transpirația abundentă în suc propriu la 95-100 grade, în ciuda rehidratării masive cu pahare de bere apă natural-fermentată în zeamă de vișine. Nu se vede în poză, dar simt la centura de siguranță, se mulează mai bine pe flancuri.

De ce spun că am supraviețuit? Păi, jumătate din distanța parcursă, deci cam 500 de km a condus începătorul familiei, în special pe porțiunile de autostradă, așa că eu am stat ca în sânul lui Avram (în ziua de azi, o expresie perimată, bărbații hetero nu își doresc să stea în sânul unui bărbat) în partea dreaptă, calm, privind peisagele, pentru că dacă nu sunt peisage, că tot a fost 1 Mai, prefer mai bine să cad pe gânduri ce implică mici și muștar.  

Hai că v-am păcălit la faza cu statul calm: nici vorbă, am stat ca nevastă-mea pe Transrarău, disperat că juniorul nu ocolește toate denivelările sau gropile, sau că nu folosește treapta de viteză în care aș fi băgat eu din reflex și strică bunătate de ambreiaj consumabil.

De vreo două ori, Androidul auto a încremenit, când a văzut cum s-au băgat în depășire niște votanți CG (stegulețe la portiere, INRI pe mașină, DPF off, deci tot tacâmul), de am crezut că ajungem acasă în multiple sicrie de zinc, cu părțile identificate prin etichete.  

Sunt de asemenea sincer, când vă zic că niște plăci de aterom mi s-au desprins de pe artere când, la un moment dat, la ieșirea dintr-un sat arădean, tânărul șofer nu a văzut că dunga de beton vopsită cu alb nu e doar o linie pe asfalt, ci un opritor/calmant de viteză, și el accelera, că doar era ieșire din localitate :). Am sărit ca sărutat de un pește piranha și mai-mai să pup icoana inexistentă de pe bord, așa de tare m-a zdruncinat frâna aplicată cu toate picioarele de fi-miu în ultimul moment. Mi-au zburat ochelarii de soare, nu alta!

De ce n-or fi vopsit cu dungi alb-roșii drăcia aia, ca s-o facă clar vizibilă, nu pot să înțeleg. Era și umbră, soare din față, rețeta perfectă pentru dezastru pe roți.

Important e că, pe baza norocului începătorului, testul șofatului pe șoselele românești a fost trecut cu succes și eu am devenit, oficial, șofer de rezervă în astfel de curse lungi, pentru că e și criză, iar condusul cu 20 de km mai puțin decât limita maximă pe autostradă s-a tradus printr-un consum cu circa 2 litri de benzină în minus la suta de kilometri, iar ETA nu a fost afectat în mod semnificativ. Păi nu mai bine am mâncat ceva bun de la un Rompetrol de banii ăia? Ceea ce am și executat. Hai, v-am pupat!