N-am mai pronunțat cuvântul ăsta de peste 25 de ani, de pe vremea când Takanohana Koji era printre cei mai titrați luptători de sumo, alături de „japonezii” Musashimaru și Akebono (pe ultimul să-l aibă în pază Sfântul Eurosport, căci inima i-a cedat după 7 ani de suferință, doborâtă de propria greutate)

În anii 2000, ce sporturi pe măsura unui gras puteau să îmi placă, în afară de portar la fotbal? Păi, sumo. Suna exotic, sportivii făceau deszăpezirea terenului de joc ca la carte, înainte de fiecare meci, bașca îmi plăcea enorm cum se vedeau în reluare corpurile adipoase uriașe, încleștate, ca în documentarele cu lei-de-mare de pe National Geographic. Eram totodată bucuros că vedeam mulți alți oameni mai grași ca mine, care mai erau și vedete. Azi sunt tot gras, iar vedetă, doar la mine în casă.

Timpul a trecut, au intervenit alte priorități, până recent, când am dat peste regimul de viață sănătoasă promovat fix de sportivul meu preferat, Takanohana. Mai să nu îl recunosc, omul a slăbit enorm și arată complet schimbat.

Curios ca o pisică care știe exact câte vieți mai are pe răboj, am dat căutare mai departe pe sursa tuturor cioturilor de informații: Wikipedia.

Așa am aflat că, citez din traducerea automată: „Fostul luptător de sumo Takanohana Kōji a slăbit treptat după retragerea din activitate prin metode sănătoase, axate pe nutriție echilibrată și controlul porțiilor, în loc să urmeze diete restrictive.

Principiile dietei Takanohana

Varietate de 10 feluri de mâncare pe zi:

Abordarea sa se bazează pe stilul tradițional japonez ichiju-sansai (o supă și trei garnituri). Mesele sale includ o varietate mare de culori și alimente, punând accent pe supe și garnituri.

Strategia de masă: el recomandă să mănânci supa și garniturile mai întâi, lăsând orezul pentru sfârșit (în afară de pilaf, paella, orez prăjit sau risotto, orezul nu e garnitură???) Dacă te-ai săturat din garnituri, poți să sari complet peste orez.

Hara Hachi Bu: această regulă străveche implică să mănânci doar până când te simți plin în proporție de 80 %.

Fără mâncat târziu: Takanohana își impune o regulă strictă de a nu mânca nimic după ora 21:00 (poate dacă te duci la somnic după ora 24:00).

Mănâncă încet: încurajează savurarea mâncării în liniște, mestecarea temeinică și consumul de ceai sau supe în timpul mesei.” Am încheiat citatul.

Așa, la prima vedere, eu deja cam fac câte puțin din toate astea de mai sus. Mai am de lucrat la capitolul Controlul porțiilor, dar oameni suntem, XXL purtăm.

Mă gândeam, totuși, să nu aștept să apară problemele alea adevărate (nu doar durerile de spate), așa că, dacă tot a sunat prin preajmă un clopoțel, parcă n-aș vrea să fie ultimul. 

Ș-atunci: cum ar fi, dacă ar fi să încerc să aplic și eu integral măcar 4 dintre principiile lui? La 53 de ani, judecând după poze, se pare că Takanohana e sănătos și doar la ghiul gros, nu și la stomac, deci e realizabil.

Și-așa nu prea mănânc eu supe/ciorbe, rău nu are cum să-mi facă, nu știu cu ceaiul cum o să mă împac, că eu sunt cafegiu.

Așa că îmi lansez public o autoprovocare: fac harakiri la mâncare, că prea am „hara” mare. Să vedem, cât ține, oare?

Mai jos e un exemplu de cum ar trebui să arate porțiile de mâncare. Doamne, ce mici sunt!