kronwurstblog

Rețete, vești și povești răstălmăcite

Publicat pe 06/06/2026 la 08:10 • De Kronwurst

Yokozuna

N-am mai pronunțat cuvântul ăsta de peste 25 de ani, de pe vremea când Takanohana Koji era printre cei mai titrați luptători de sumo, alături de „japonezii” Musashimaru și Akebono (pe ultimul să-l aibă în pază Sfântul Eurosport, căci inima i-a cedat după 7 ani de suferință, doborâtă de propria greutate)

În anii 2000, ce sporturi pe măsura unui gras puteau să îmi placă, în afară de portar la fotbal? Păi, sumo. Suna exotic, sportivii făceau deszăpezirea terenului de joc ca la carte, înainte de fiecare meci, bașca îmi plăcea enorm cum se vedeau în reluare corpurile adipoase uriașe, încleștate, ca în documentarele cu lei-de-mare de pe National Geographic. Eram totodată bucuros că vedeam mulți alți oameni mai grași ca mine, care mai erau și vedete. Azi sunt tot gras, iar vedetă, doar la mine în casă.

Timpul a trecut, au intervenit alte priorități, până recent, când am dat peste regimul de viață sănătoasă promovat fix de sportivul meu preferat, Takanohana. Mai să nu îl recunosc, omul a slăbit enorm și arată complet schimbat.

Screenshot 2026 06 04 18 14 48 12 3aea4af51f236e4932235fdada7d16437317674744977041352 1024x891

Curios ca o pisică care știe exact câte vieți mai are pe răboj, am dat căutare mai departe pe sursa tuturor cioturilor de informații: Wikipedia.

Așa am aflat că, citez din traducerea automată: „Fostul luptător de sumo Takanohana Kōji a slăbit treptat după retragerea din activitate prin metode sănătoase, axate pe nutriție echilibrată și controlul porțiilor, în loc să urmeze diete restrictive.

Principiile dietei Takanohana

Varietate de 10 feluri de mâncare pe zi:

Abordarea sa se bazează pe stilul tradițional japonez ichiju-sansai (o supă și trei garnituri). Mesele sale includ o varietate mare de culori și alimente, punând accent pe supe și garnituri.

Strategia de masă: el recomandă să mănânci supa și garniturile mai întâi, lăsând orezul pentru sfârșit (în afară de pilaf, paella, orez prăjit sau risotto, orezul nu e garnitură???) Dacă te-ai săturat din garnituri, poți să sari complet peste orez.

Hara Hachi Bu: această regulă străveche implică să mănânci doar până când te simți plin în proporție de 80 %.

Fără mâncat târziu: Takanohana își impune o regulă strictă de a nu mânca nimic după ora 21:00 (poate dacă te duci la somnic după ora 24:00).

Mănâncă încet: încurajează savurarea mâncării în liniște, mestecarea temeinică și consumul de ceai sau supe în timpul mesei.” Am încheiat citatul.

Așa, la prima vedere, eu deja cam fac câte puțin din toate astea de mai sus. Mai am de lucrat la capitolul Controlul porțiilor, dar oameni suntem, XXL purtăm.

Mă gândeam, totuși, să nu aștept să apară problemele alea adevărate (nu doar durerile de spate), așa că, dacă tot a sunat prin preajmă un clopoțel, parcă n-aș vrea să fie ultimul. 

Ș-atunci: cum ar fi, dacă ar fi să încerc să aplic și eu integral măcar 4 dintre principiile lui? La 53 de ani, judecând după poze, se pare că Takanohana e sănătos și doar la ghiul gros, nu și la stomac, deci e realizabil.

Și-așa nu prea mănânc eu supe/ciorbe, rău nu are cum să-mi facă, nu știu cu ceaiul cum o să mă împac, că eu sunt cafegiu.

Așa că îmi lansez public o autoprovocare: fac harakiri la mâncare, că prea am „hara” mare. Să vedem, cât ține, oare?

Mai jos e un exemplu de cum ar trebui să arate porțiile de mâncare. Doamne, ce mici sunt!

Img 20260604 1917486741227582786290511 1024x671

10 răspunsuri la “Yokozuna”

  1. OldJohn spune:

    Aseară am mâncat după 2300.asra pentru că la mine la 0130 încă mai e ceva lumină și ziua continuă să crească până la solstițiul de vară😜
    O iubită îmi spunea încă din ’94 că de la masă trebuie să te ridici puțin flămând. I-am sugerat să se ridice mă-sa flămândă.
    Acum că tot ai deschis provocarea, eu zic să încercăm, dacă am reușit cu țigările de ce nu ar merge și regimul ăsta?

  2. pvladc spune:

    Nu mi se pare deloc putina mancare acolo. Ba chiar as zice ca e multa mancare. Dar e mancare „curata”, neprocesata, care are tot ce iti trebuie.
    Sa ne tii la curent cu dieta ta a la japonaise.

    • Kronwurst spune:

      https://imgur.com/a/PiHlWDy
      Nu e puțină, e doar un exemplu generat, nu e o singură masă acolo. Sper. În link am încărcat live salata mea de dimineața asta, (și de câțiva ani încoace), e cea mai sănătoasă chestie, dar pe parcursul zilei scapă talentul în bucătărie și cămară și strică feng-shuiul „japonez”. Acum am motivația blogului și a voastră. Fish fingers crossed!

  3. Anca Anca spune:

    Mie îmi pare un meniu pt o întreagă zi (ce e in poză). Dar oricum succes cu dieta japoneză. Dietele sunt eficiente atunci când pot fi susținute pe termen lung, chiar să devină stil de viață și cred că mâncarea japoneză se încadrează perfect. De fapt uitandu-te la japonezi realizezi că așa și e, având în vedere că exceptând luptătorii sumo, restul sunt ca trași prin inel. Și poți să adaugi și puțină mișcare: genuflexiuni, ridicat greutăți, plankuri, asta dacă nu faci deja.

  4. Kronwurst spune:

    Surprinzător, fac multă mișcare, bicicletă, mers pe jos. Chiar acum dau o fugă la piață, din șa. Ganterele sunt lângă noptieră, ajută să adorm (nu dându-mi una în cap, desigur). Și, de foarte multe ori, gătelile ce apar în poze eu abia le gust. Spor(t) tuturor!

    • Anca Balla spune:

      Acum dacă treci pe diata japoneză o să le guști. Fiind pasionat de gătit, ma gândesc că o să experimentezi diverse rețete. Să ni le împărtășești și nouă.

  5. Anouk spune:

    Eu mănânc o singură dată pe zi. Fac asta de vreo 30 ani în care nu mi-am schimbat mărimea la haine.
    Acum, din motive hormonale, sunt nevoită să modific stilul.
    Succes să-ți găsești meniul care să te ducă unde vrei!

    • Kronwurst@gmail.com spune:

      Și eu sunt destul de constant, XXL de 30 de ani, cu mici scăderi de 15-20 kg pe termen scurtuț. O dată pe zi, fără gustări, fructe, alune ceva. Sau o bere rece?

  6. Anouk spune:

    Nu beau bere. Fructe da. Sau legume de tip morcov, ardei gras, frunze de țelină.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.