kronwurstblog

Rețete, vești și povești răstălmăcite

Publicat pe 25/10/2026 la 07:30 • De Kronwurst

Victore, tu nici nu știi

Cât de cărunți sunt alții. Iar mergea televizorul în fundal pe HIT Music Channel, dar a trecut o Puggy cu lăbuțele peste telecomandă și a schimbat pe știrile sportive. Întorc capul din concentrarea mea traductologică, îl văd pe Victor Pițurcă într-un interviu, ceva. Atât de important, că am și uitat. Dar altceva m-a surprins îngrozitor de surprinzător: omul în discuție are 70 de ani, dar arată ca un bărbat de 55. Nu doar ca talie sau constituție, pentru că, totuși, vorbim despre un fost sportiv de performanță, care încă face sport zilnic și nu consumă alcool, fiind totodată atent la ceea ce mănâncă (nu ca alții, nu îmi dau numele), dar părul lui, aproape negru ca pana corbului, m-a făcut să ridic o monosprânceană din funcția interimară.

Lads and lassies, vă prezint un link cu un om cu o fire sportivă și o moștenire genetică de invidiat: Victor Pițurcă! Nu mă interesează zvonurile privind problemele cu barbutul când eu încă făceam poze pe dezbrăcatelea pe o salteluță, încercând să-mi țin capul ridicat, dar, pentru felul în care arăți după 7 decenii pe stadioane, de la mine ai un: jos pălăria, ca să ți se vadă podoaba capilară ca a unui japonez matusalemic din insula Okinawa.

Nu știu la voi cum stă treaba cu grizonarea părului de pe corp, dar, în cazul meu, prefer să achiesez la afirmația că oamenii cu păr alb înainte de vreme au o imunitate beton, chipurile corpul lor a învins cu succes orice tentativă de cancer. Așa sper să fie. Că de vopsit nu se pune problema nici în cazul meu, mai întâi prefer să merg la tinichigiu, pentru ciocănit o articulație humerală care mă supără de vreo două zile. Cred că am dormit drept și am visat strâmb iar.

8 răspunsuri la “Victore, tu nici nu știi”

  1. Anel spune:

    Pițurcă a învins îmbatrânirea. Trăiască genetica Okinawa

  2. Kronwurst spune:

    Știu, știu. Nimeni nu e perfect. 😁

  3. OldJohn spune:

    Un coleg de prin anii ’90 m-a reintalnit după vreo 25 ani și a excalmat invidios (pot să spun că am simțit multă ură în vocea lui): dar tu nu ai păr alb?

  4. OldJohn spune:

    Aia e din 2014,august

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.