kronwurstblog

Vești și povești răstălmăcite

Publicat pe 22/02/2026 la 14:57 • De Kronwurst

Viața nu e dreaptă

Dacă mai aveați vreo îndoială. Am rămas consternat să aud că a murit unul dintre actorii mei preferați, Eric Dane. Marele „danez” a pierdut extrem de rapid lupta cu scleroza laterală amiotrofică. Nu mi-a venit să cred: un bărbat atât de „handsome”, cu o voce inconfundabilă și într-o formă fizică aparent de invidiat a fost îngenunchiat în nici un an, iar alte lepre și hahalere trăiesc bine-mersi 95 de ani. Dacă aș da în primire la 53 de ani eu, putred ca un brad falnic căzut la pământ la prima beșină a unei veverițe, nu ar mira pe nimeni. Dar Eric Dane?

La fel de trist am fost și când am auzit că a murit Screech. Să nu mai zic ce nașpa m-am simțit când s-a dus Robin Williams. Cred că sufăr de prea multă empatie. Poate citește „doctorul” Claudiu din Spania și îmi dă un diagnostic de la distanță. 

Până atunci, mă duc să suspin puțin. 


Descoperă mai multe la Vești și povești răstălmăcite

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.