kronwurstblog

Vești și povești răstălmăcite

Publicat pe 13/02/2026 la 06:26 • De Kronwurst

Săpunul, vrăjitoarea și dulapul

Micuțul Olivier are și el pitici pe creier, ca toți ceilalți. Săpunul din dulap. 

I se mai spune Efectul Fa. Știți voi săpunurile Fa pe care nu le foloseam niciodată, pe care mamele le ascundeau cu pricepere printre haine/lenjerii de pat? Dar pe care eu, uneori, le scoteam din cutie și le miroseam sau mă frecam pe la încheieturi, pe uscat, ca să miros bine.

Așadar, unul dintre piticii mei încă activ în câmpul muncii e săpunul din dulap, pe care îl ascund de vrăjitoare, ca să nu mi-l facă cadou la rude. Ea nu înțelege și mă tot acuză că sunt zgârcit, că ce mare lucru, ai niște săpunuri din Franța și nu vrei să dai unul și lu’ mamițica, că măcar ea îl folosește (în savoniera aia cu găuri, care se înfundă și apoi tot săpunul se înmoaie și se dizolvă, I might add), nu îl ține captiv cu anii. Până într-o zi, când i-am spus ferm: nu sunt deloc zgârcit. Dacă aș avea gripă, i-aș da-o cu drag lui maică-ta! Și știi bine că atunci când găsesc săpunuri cu alt parfum de care mă îndrăgostesc, mă îndur să le folosesc și pe alea vechi. Apropo, încă mai am de acum vreo 10 ani săpunuri bio, eco, hand-made, home-made de la Savonia, din Gheorgheni. Doamne, prin ce hârtoape am condus ca să ajung la sediul făbricuței și să găsesc închis. Cine-ar fi crezut că de Crăciun nu au deschis decât online?

Important e că în ziua menționată am câștigat bătălia și am dormit singur, cu ușa la dulap întredeschisă, ca să simt mirosul victoriei toată noaptea.

 

Sa20pun20mana20pe20el

Fiind un clasic încă în viață, și la duș prefer săpunul solid. De orice fel, numai nu cu glicerină, că-l scap pe jos și mi-e târșă să mă aplec. Sub jetul de apă, jonglez cu săpunul ca un fakir, că de-aia eu am 10 degețele, ce-am voie să fac în duș cu ele? Să mă spăl pe fund? Nu! Să le bag în nas? Nu! Să folosesc periuța? Da, să nu ruginească…fața.

Ce ți-e și cu femeile astea, nu înțeleg că pentru un bărbat adevărat, săpunul solid la duș e ceva intim, ca un masaj cu happy finish fără finalizare: freci cu el tot corpul, stimulând secreția de testosteron, circulația sângelui în unicul periferic care contează. 

Refuz să cred că sunt singurul cu astfel de preferințe. Voi ce fel de săpun preferați? Lichid, gel de duș, spumă de baie, cremă de duș? Din toate câte puțin? Recipient cu pompiță, cu țușmuști pe care-l închizi apăsând pe faianță? Arome și mărci preferate? Spălare, spălare, dar s-o știu și eu.


Descoperă mai multe la Vești și povești răstălmăcite

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.