kronwurstblog

Vești și povești răstălmăcite

Publicat pe 17/03/2026 la 11:18 • De Kronwurst

Rumen în obrăjori

Pentru necunoscători, rumenul este unul dintre cele 4 stomacuri ale vacii, cel mai mare, de fapt. Și de drept, pentru că e ca un sac în care intră iarba proaspăt cosită de pe pajiște. Care iarbă, după cum poate ați simțit în zilele de vară, începe să fermenteze și să duhnească într-un hal fără de hal, fenomen denumit pompos de către Colegiul medicilor, și nu doar veterinari, drept meteorism. 

Acum, că am aflat de ce sunt atât de pline de aere rarefiate burțile călugărilor greci de la Meteora, să revenim la oile noastre rumegătoare. Care nu au nicio legătură cu faimoasa supă coreeană, ramen, care, dacă am vorbi în engleza lui Iliescu, s-ar scrie tot rumen, dar s-ar pronunța ramen. Remember „Ză dacs cam from ză tracs?” Bine, ceva verdeață regăsim și în supa asta, dar nu ca în stomacul rumegătoarelor. Am dreptate?

Gyoza20Ramen

În poză se lăfăie o supă coreeană cu gălușcuțe de pui fiert pe cultură K-pop. Că tot am amintit de coreeni, știați că cea mai cunoscută trupă de băieți care s-au fript cu gălușcuțe este BTS, adică „Boli cu Transmitere Sexuală”? Așa le trebuie, dacă le servesc pe centura Seulului, prin metoda fermoarului descheiat.

Dar altceva voiam să vă prezint, pentru a vă face poftă, pentru că pun pariu pe o mie de țechini la hotel sau în aeroport că nu prea ați mâncat acest dish:

Cheeky%20cheeks


A se observa modelul farfuriei, identic cu ce folosește, printre altele, emisiunea de mare succes comercial în care joacă bucătarii pe care i-am criticat aici


Nu vreau să fac reclamă neplătită, dar trebuie să subliniez gustul desăvârșit al preparatului, Obrăjori de vită cu piure de mazăre și orecchiette la abur. Servit de Manjeel din Nepal, pe care îl salut cu această ocazie și îl felicit că a învățat limba română atât de bine, într-un interval de timp relativ scurt. 

Unde puteți mânca atât de bine? În restaurantul Fresca din hotelul Fabesca, Sovata. La prânz sau la cină, depinde unde doriți să vă scoateți partenerul(-a) la masă, după o plimbare cu trenulețul, ca pentru puturoși. Trebuie să mă credeți pe cuvânt că obrăjorii doamnei vite au fost peste măsură de fragezi, deoarece au fost folosiți intens la masticare într-o viață anterioară, dar și orecchiettele s-au apropiat mult de gustul celor savurate chiar în Bari. Ce îți poți dori mai mult? Pasta fresca, în restaurantul Fresca din hotelul Fabesca. Mai lipsea să o pomenesc și pe Andreea Esca, al cărei nume înseamnă „mâncare” în latină, deci se cam potrivește în context. 

V-ați săturat, dar parcă am mai intra ceva în ghiorțăul rafinat al unui consumator delicat? Așa am zis și eu. 

Și a intrat, fără să mă opun. La final, eu, cel puțin, am eructat de plăcere ca un vulcan stins, așea, mai pe silențios, dar vă asigur că lava cake cu lavă de ciocolată fierbinte face casă bună cu înghețata. Locuitorii din Pompei m-ar contrazice, noroc că nu mai sunt prin preajmă, trăi-le-ar succesorii!

Lava20cake20la20dublu

Știu că vedeți dublu, dar vă garantez că nu au pus făină de psilocibină în desert, asta puteți păți doar în orașul de pe Cibin. Glumesc, nu vă recomand space cakes în Amsterdam, că dau dependență. Probabil ați luat one to many sips of Campari.


Campari

Mno, dacă vreți și voi să vedeți cum mănâncă domnii, mergeți și zgâiți-vă măcar pe la geamurile restaurantului, poate vă aruncă careva niște oase de somon. Sau, dacă nu vă cade demnitatea, intrați și comandați. Că tot e marți. 




 


Descoperă mai multe la Vești și povești răstălmăcite

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.