Simplitate, câteva condimente și răbdare, și veți ajunge la aceeași concluzie ca mine: uneori, mâncarea gustoasă nu trebuie să fie deloc complicată. Dar trebuie să fie bine asezonată. Ceea ce am și făcut: aveți în față o bucată de ceafă de porc de cca. 2 kg, bine uscată cu un prosop de hârtie, bine frecată apoi cu condimente uscate și parfumate: pudră de usturoi, pudră de coriandru, boia iute, pudră de zahăr brun (ye ole zahăr brun râșnit), foarte puțin turmeric, un praf de scorțișoară și sare fină în strat îndestulător. Pentru că nu-mi place în mod deosebit gustul dulce-afumat de barbeque al pulled pork-ului american, am preferat să adaug doar puțină boia afumată, cât să nu predomine. Astea au fost condimentele mele of choice, voi puteți face un dry rub din ce vă place și să frecați și menta, dacă aveți chef.

Monstruozitatea a stat 4 ore la cuptor, la temperatură joasă, acoperită cu folie de aluminiu. După cum am intuit, deși e carne românească crescută numai cu lături atent selectate de un mic fermier local (sub formă de paste ordinare la sac și concentrate pe bază de soia), a lăsat pe puțin o jumătate de litru de zeamă în tavă, deci nu a mai fost nevoie să adaug apă sau supă de legume. După cele 4 ore, am luat folia jos și am uns carnea cu puțină miere amestecată bine cu muștar dulce și am dat focul mai tare, ca să capete o ușoară crustă. Jur că auzeam contorul de pe scară cum se învârte ca un hamster beat pe rotiță.

La final, cât carnea era încă fierbinte, am desfăcut-o cu furculița, adică am tras-o în fâșii, că de-aia îi spune „pulled”, apoi, pentru a preveni uscarea, am adăugat circa 200 ml de sos Sweet Chilli (din comerț, trăiască magazinele asiatice conservatoare) și am acoperit iar tava cu folie, lăsând să se răcească așa, treptat. Pentru frăgezire maximă, aș fi preferat, desigur, să stea la cuptor minim 8 ore, dar a rezultat o minunăție deosebit de gustoasă chiar și așa.

Oricum m-a prins noaptea târziu, așa că abia a doua zi am putut savura pe îndelete porcuțul. Cu felii de brânză din valea Emme în chiflă cu susan, în aparatul de sandvișuri, carnea a prins iar viață și căldură sufletească, pe care folia de aluminiu a păstrat-o până la recreația mare de la ora 11:00 (așa mi-a raportat copilul, beneficiarul acestui „pachețel”, când a ajuns acasă). Me extremely happy! As for myself, cum aveam încă o blană dreptunghiulară de focaccia în frigider, am tăiat-o în două și am îndesat niște porc tras, procedând la aceeași reîncălzire structurală în aparat. N-am apucat să mai fac poză, dar mi s-a lipit de suflet ca Isărescu de funcție.