Genial, prieteni! Absolut genial! Spectacolul tinerilor actori de la Teatrul Excelsior din București m-a nimerit din plin în corason și mă bucur tare mult că soția a ales această piesă, știind cât de mult, prea mult chiar, fredonez prin casă melodii mai vechi decât mine. Plus că ambii am ajuns la vârsta nostalgiei după adolescența îndepărtată. Chiar dacă acțiunea se petrece în București, un oraș care mie îmi este și acum cvasinecunoscut, preferând să îl ocolesc de fiecare dată când ajung mai la sud de Ploiești, reprezentația m-a ținut captiv în scaun timp de circa 2 ore, ba chiar mi-aș fi dorit să țină mai mult. Refuz, totodată, să cred că Ovidiu Verdeș a scris sub formă de literatură fantastică romanul după care a fost pusă în scenă această piesă, pentru că tot ceea ce s-a petrecut a fost de o realitate izbitoare.

Eu am profitat de faptul că acum este în desfășurare Săptămâna Comediei la Teatrul „Sică Alexandrescu” din Brașov, dar văd că bucureștenii mai au cel puțin două ocazii de a vedea acest spectacol de teatru și chiar vi-l recomand. Doar să aveți măcar vreo 40 de ani, să vă placă muzica anilor 70 (cântată live (și fredonată de mine în surdină)) și să vă doriți să râdeți cu voce tare, să suspinați ușor în liniște și să aplaudați la finalul călătoriei down the memory lane dramatizate în mod unic și inegalabil de către Cristian Ban și echipa de creație.

Adolescentule din mine, I wish I was there again, but yesterday came suddenly…

Ar mai fi ceva. Înainte de spectacol, foamea îmi cam dădea ghes și, privind la tavanul sălii de teatru, singurul lucru care mi-a venit în minte a fost: ce-ar merge acum o paella din tăvile alea întoarse invers! 🙂