Uitați cum stă treaba: eu nu cred în superstiții, nici în coincidențe. Nu arunc sare peste umeri când vărs solnița atât de des, mi-s dragi toate pisicile, nu doar alea negre, trec pe sub scări proptite fără grija de a-mi cădea vreun ghiveci în cap (și nu refuz un ghiveci de legume la ceaun, cu un boț de mămăligă vârtoasă) și nu am talismane norocoase (a se citi CD-uri, cruciulițe) agățate de oglinda retrovizoare. Chiar și așa, având o gândire limitată de aici, de la firul ierbii universului, oamenilor li se întâmplă uneori lucruri mai presus de puterea lor de înțelegere. Cumva, cineva, de profesie designer de planete, le mai aranjează pe placul său, și uneori le mai nimerește. Să explic un pic.

Eram prin mall duminică, la jumătatea plimbării de 5 km prin vânt și picuri de ploaie, cine naiba m-a pus, odihnindu-mi gleznuțele învelite în ciorapi de acum groși, ca pentru 9 grade în termometre, la o cafeluță accesibilă (cine știe, e vorba despre Zoomserie. La 10 lei, nu e nici prea-prea, nici foarte-foarte, dar calitatea cafelei e peste Starbucks sau alte prăjitorii cu pretenții de Etiopia, unde câteva picături de betadină cu cofeină costă minim un pol (20 de lei, pentru cei care au terminat școala recent). Apropo, nu s-a prezentat nimeni la invitația mea la o cafea ieftină, și-au trecut multe luni de când am lansat-o. Me sad!) și urmăream oamenii cum trec grăbiți într-o vânzoleală de nedescris, care cu tăvi de mâncare, care cu plase de cumpărături sau cu treburi pe la casa de schimb valutar (cumpărând euro, nu lei). Și îmi aduc aminte că tot prin zona aia, în Coresi, m-am întâlnit la final de pandemie cu o fostă colegă de școală, liceu și facultate. Divorțată, dar faptul că m-am întâlnit cu fostul ei soț cu o zi înainte nu are relevanță, deși e interesant de adus în discuție. Și îi spun soției: o mai ții minte pe Denisa, colega mea divorțată? Eram tot pe aici, când ne-am întâlnit cu ea, la vreo 15 ani de la terminarea facultății. Are copil de vârsta alor noștri, oare ce-o mai face? Tot cu părinții stă?

Mna, ziceți voi, care erau șansele să apară din nou într-un peisaj de Camil Ressu? Pretty low, aș fi spus eu, pentru că efectiv nu stăm în același cartier (ba chiar nici același oraș), avem interese complet diferite și drumurile nu prea au cum să ni se intersecteze, mai ales când lucrezi de acasă. Totuși, când să ne ridicăm de la masă, ca să ne clătim ochii pe la rafturile din Cărturești, o văd fix pe Denisa „mea”, veselă ca o floricică. Cu freza neschimbată, părul la fel de negru ca Neti Sandu. Tot divorțată, tot cu numele ei de fată, după cum am aflat, în timpul update-ului de informații. Ca să avem ce bârfi reciproc.

Încă ceva, seen on TV, în mirobolantele State Unite ale Americii, deci luați cu un grăunte de sare. Două pisicuțe, surori aproape identice, au fost adoptate după naștere de către familii diferite, care locuiau în zone ale țării complet diferite. Și SUA e o mare țară. Nu great, doar ca întindere. Anii trec, familiile respective se destramă prin divorț, că e la mare modă peste tot, dar, la un moment dat, partenerii pe capul cărora au rămas copiii și pisicile ajung să se întâlnească. În urma invitației clasice la o cafea în dormitor, asemănarea pisicilor lor fiind prea izbitoare, află că mâțele provin din aceeași familie. Atât!

Mie știu cum îmi sună (absolut plauzibil), dar voi ce părere aveți? Vi se pare credibilă faza cu pisicile, sau e doar marketing bine ticluit? Dar, mai important, credeți în coincidențe? Știu că v-am mai întrebat aici acum aproape 2 luni cam același lucru, dar poate tura asta răspund doar cei care nu au intervenit cu comentarii la data respectivă.