Aveam locuri în spate, ieftine și confortabile, dar când soția este peste măsură de entuziasmată, nu mai bine te duci în față, sub scenă? Ne-am strecurat prin mulțimea adunată în același scop, până am prins un loc „privilegiat”, exact lângă boxele uriașe care făceau pământul să vibreze sub picioare.

Basul nu se auzea doar în urechi, îl simțeam în cutia toracică, era ca o forță invizibilă care îmi repeta în avans bătăile inimii. Spectatorii strigau înnebuniți, cântau cu artistul, dar eu nu auzeam decât frânturi de cuvinte, acoperite de valurile de decibeli. Pe moment, a fost electrizant ca atingerea unui țipar amazonian. Soția era pe val, eu mă înecam de dragul ei. Ea nu știa versurile, eu voiam să le uit. 

Când am ieșit în sfârșit din tumultul Pieței Sfatului în răcoarea nopții, freamătul orașului părea înfundat, ca și cum aș fi avut capul băgat într-un borcan de murături cu capacul închis ermetic. E normal, mi-am spus, „o să treacă până dimineață.”

Pe naiba! Când m-am trezit a doua zi, în locul sunetului catifelat al râșniței espresorului, m-a întâmpinat el: un sunet subțire, metalic, ca un fluierat electric care nu venea de nicăieri și de peste tot în același timp. Un țiuit persistent care părea să spună: „sunt aici și m-am instalat confortabil. Dacă nu-ți place, mută-te!”

A treia zi, eu am plecat la muncă, sunetul nu a plecat la plimbare. A rămas cu mine la cafea, apoi la birou îl auzeam în pauze de tastaturi și țârâituri de telefoane. Și, mai ales, în momentele de lecturare a documentațiilor sau a articolelor de marketing cu căștile uitate pe cap, dar cu muzica oprită. 

Acum, liniștea mea interioară nu mai este niciodată completă, ci are propria ei coloană sonoră: un zumzet discret care îmi reamintește mereu că urechile au o memorie excelentă pentru volumul dat la maximum. Damn you, James Blunt, că încă te mai ascult! 

Și dumnezeii lui de țiuit azi și mâine, că deja au trecut ani de zile și, din fericire, doar dacă beau cafea prea târziu îl percep, în rest, mă lasă să dorm. Poate odată cu vârsta nici nu o să îl mai aud…

Acum să vă aud pe voi unde vă apasă pantoful sau ce corăbii vi s-au înecat…