Ce vă voi povesti acum e amuzant, dar, la vremea respectivă, a fost și mai și. Tragicomic, chiar. Anul I de facultate. Primul examen la oral, cu cel mai al dracu lector, profesor, doctor și conferențiar. Avea omul ăsta toate titlurile de stat posibile. Colegii intrau pe ușă și ieșeau majoritatea cu 4, iar cei mai norocoși, cu un 6 merituos.

Intru și eu cu inima cât aprodul Purice, trag subiectul 6 din 49. Necâștigător. Nu știam mai nimic. Deja mă resemnasem cu ideea unui 4 și priveam ciorna îngândurat și absent, fără să îmi notez ceva. Și somitatea observă, mă întreabă dacă sunt bine, iar eu, inspirat, îi răspund că sufăr după pierderea bunicilor. „Știți, eu am 6 bunici, că mama a fost înfiată, dar 4 dintre ei mi-au murit în decurs de un an și nu îmi pot reveni, eram foarte atașat de ei.” Băi, și unde nu se înmoaie profesorul de tot și începe să îmi spună cum a iubit-o și el pe bunica lui și ce greu i-a fost la moartea ei, eu „da, da, știu exact ce ați simțit” și „nu știu cum să trec peste această încercare”. 

20 de minute am conversat pe această temă, la final mi-a cerut carnetul și mai că mi-a picat fața când am văzut că trece un 10. Am bâguit un mare mulțumesc și multă sănătate și liniște sufletească, el m-a bătut pe umăr și cam ăsta a fost examenul. Lucky Strike! 

Vă jur, din circa 120 de studenți, în ziua aia nu a mai luat nimeni 10. În sesiunile următoare cu proful ăsta, am rămas favoritul lui și tare mult a contat, că le-am dat peste nas multor tocilari fără să îmi rup cârca cu învățatul.