Ca în orice relație de lungă durată, sigur că mai intervine rutina și am cam început să prefer tot mai mult alternativele de transport, dar nu din cauza costurilor de exploatare. Doar pentru că trafic, pentru că WFH și pentru că copii mari. Alte motive se găsesc destule. În acest context, pur și simplu mașina nu mai e atât de necesară în oraș, apelăm la ea doar în concedii rutiere și ieșiri extraurbane. Destul de multe, să tot fie 12-13k km pe an. Sau poate pentru unii, rulajul ăsta e ceva banal. Nu știu de-astea.

Desigur, dacă am de cărat ceva mai greu decât propria-mi familie sau îmi ies în cafeaua la bax cumpărături mai voluminoase, gen pachete de mobilă DIY, iau mașina, dar asta se întâmplă rar, poate nici o dată pe lună, bag benzină de-aia bună, ca aia veche să nu se depună. În rest, mă asigur că SUV-ul meu e asigurat din toate privințele și-i plătesc impozitul și parcarea conștiincios, o curăț mereu de zăpadă și de frunze, că nu se știe niciodată când vreo persoană din familie are o urgență și trebuie să ajungi la ea, că altfel moare cu zile, noaptea la ora 23:00. Nu se știe, nu?

Știu, o să-mi spuneți că arunc cu banii, în special pe asigurarea CASCO, dar, dacă la mașinile anterioare mult mai ieftine eram cam stresat când auzeam zgomote similare unor tamponări venind dinspre parcare, acum dorm bine, nu mai am decât grija celor 4 rate anuale. Și nicio zgârietură pe care să o pot repara pe asigurare. La naiba! Chiar că am plătit CASCO degeaba.

Folosesc mașina atât de rar, încât am ajuns să pun numai lichid de parbriz de iarnă, că nu-l termin vara, la câte deplasări am. Mai plouă torențial, mai avem o rupere de nori, deci pe partea de curățare insecte nu trebuie alte tratamente de care gândacii au hidrofobie.

Totuși, nu mă îndur să renunț la mașină. Încă nu sunt pregătit mental să știu că nu o mai am. Vă zic de ce: 2 luni, cât am stat fără o mașină după ce am vândut-o pe cea veche la același preț ca la achiziție, așa de scumpe erau la vremea respectivă SH-urile, și până a ajuns aia nouă nu am fost bun de nimic, mergeam de 2 ori pe săptămână la dealer să întreb când ajunge. În rest, doar întrebam pe Whattsapp în fiecare pauză de prânz. Luasem la puricat toate forumurile, întrebam în stânga și în dreapta cum e cu producția, cu cipurile, cu livrările și transporturile, urmăream toate știrile în domeniu, ce mai, eram Meșter. După o lună, am rugat-o pe soră-mea să-mi împrumute mașina ei o săptămână, doar cât să nu mai văd locul de parcare gol seara, că nu am mișcat-o din loc.

Perversa de pe Târgu Ocna a venit după 2 luni de așteptare de la plata avansului, când mă sună agentul de vânzări să-mi spună că s-a amânat pe termen nedefinit livrarea mașinii comandate și că pot primi avansul înapoi, dacă renunț (de fapt, asta și voia, nu că nu mai putea el de dragul clientului, ci se scumpiseră astea noi și firma ieșea în câștig). Asta se întâmpla fix acum patru ani, tocmai atacaseră rușii dragobeți. Chipurile ca orice om îngrijorat pentru soarta familiei, am organizat din scurt un consiliu de familie pe la ora 15:00 și am decis eu că mai bine renunțăm la mașina comandată și luăm rapid ce mai e și cât mai e pe stoc prin showroomuri, decât să nu putem fugi spre Nădlac sau spre vreo insulă grecească cu virgine date cu ulei extravirgin. Chit că e ceva mai mult decât doar mai scump, dar are și climă pe spate, și leduri și câte și mai câți senzori cu 7 ani garanție pe hârtie. 

Am păcălit convins rapid soția că noi chiar avem nevoie acum de mașina visurilor mele (măi femeie, doar nu vrei raketa lui put in cur?) eram deja cu lecțiile făcute, vorbisem inclusiv cu singurul dealer de pe autovit care mi-a răspuns la telefon, care mi-a confirmat că mai are două bucăți cu țiplă pe ele în showroom și că îmi dă până și preșurile gratuit, numai să merg la el cu banii jos și cu plata în avans prin OP. La ora 17:00, ca un idiot norocos bolnav de FOMO, deja transferasem toată suma, și nu era chiar mică pentru un viitor blogger cândva probabil celebru. Și eu nu văzusem mașina, doar o serie, niște poze și o filmare la calitate execrabilă. Și dealerul era atât de recent înființat, că n-avea nicio recenzie și nici nu apărea în lista reprezentanțelor autorizate. Și era la vreo 3 județe distanță de mine. Pare țeapa perfectă, nu?

Ei bine, dragi cititori, a doua zi, pe la ora 10:30, deja scosesem morcovul din adâncimea dosului unde îl înfipsesem cu o seară înainte, iar la ora 13:10 eram la coadă la Petrom, cu mașină nouă și cu alți 400 lei dați dintr-un plin. De fericire. Eu. Și ea:

Bineînțeles că singurul încântat am fost doar eu, soția s-a urcat și primul lucru rostit fără admirație a fost: la interior e tot neagră, nu văd nicio diferență. Și avea oareșce dreptate.