Aceasta-i întrebarea. Iar răspunsul meu este simplu, în felul meu.

Cunoscută fiindu-mi acum repulsia față de tot ce înseamnă religie, credință în zeități poligame și monoteiste, preoți, duhovnici, pastori și alți sfinți părinți specialiști în coaching spiritual, am lăsat prin testament oral familiei apropiate sarcina de a mă incinera, de preferință după moarte. 

Acu’, dacă voi avea ghinion ficusian și suferința mea va fi peste pragul de toleranță suportat cu morfină sau alte analgezice puternice, cum ar fi alcoolul, le-am dat voie să mă flambeze accidental cât încă voi mai fi în viață, în ideea că voi suferi pentru un foarte scurt timp, dar măcar vor încasa banii din asigurarea de viață pe care nu am încheiat-o până acum, pentru că, se pare, nu am prea prețuit viața la adevărata ei valoare.

Dacă nu s-a înțeles până acum, după sucombarea mea, vreau să fie instituit ordin de protecție împotriva oricărui slujitor al oricărui domn cu crucea-n frunte, pentru a nu se apropia legal de corpul meu inert nici măcar la 300 de metri de morgă. 

O variantă ar fi să-mi donez corpul, prin uzufruct după moarte, vreunui laborator medical, strict pentru teste gen: un corp scufundat în grăsimea proprie nu trăiește mai mult de 55 de ani. Nu de alta, dar s-o fi deteriorat și scula lui Terente de la Muzeul Antipa, și poate au nevoie să o înlocuiască cu ceva mai de actualitate. Sper să menționeze și temperatura joasă necesară conservării, explicând astfel dimensiunea normal-redusă. Sau poate vor vrea și elevii să vadă scheletul unui adult cu minte de copil și 5 hernii de disc duse pe picioare, pe ambele picioare, mai ales după 4-6 ore de stat pe scaun fără întrerupere. Zilnic. Și nu mă refer la scaunul de toaletă, acolo petrec restul de 2 ore până la norma zilnică de 8 plus 30 de minute pauză de scaun.

Parcă și văd inscripția. 

Expoziție unicat în sud-estul Europei Centrale: cadavrul maturat în untură al unui ilustru blogger din secolul al XXI-lea, decedat prin ambiție în timpul Marii Foamete din anul 2064. Donație din partea familiei, ocazie cu care au fost descoperite post-mortem, în timpul autopsiei, următoarele grupe de mușchi nemaiîntâlnite la niciun alt specimen uman: mușchi adipoși, grăsoși și burtoși. 

One-of-a-kind exhibition in southeastern Central Europe: the body of a renowned 21st-century blogger, preserved in lard, who died of ambition during the Great Famine of 2064. Donated by the family, and on this ocasion, the following muscle groups, never before seen in any other human specimen, were discovered post-mortem during the autopsy: adipose, fatty, and potbellied muscles.

Totuși, dacă stau să mă gândesc mai bine, parcă n-aș vrea să râdă strănepoții fără mine. Mai bine recurg la planul original, explicat în trei pași simpli: incinerare, zbor low-cost, eliberare în văzduh pe plaja cu țestoase cu suflet gigant. 

Presupunând că vi se va îndeplini voința, voi ce ați prefera? Cremare și aplicare pe piele seara, la culcare, de către partenerul rămas în viață, incinerare și spumare într-un cappuccino, la umbra unei terase din Italia rurală, sau ardere și împrăștiere peste straturile de roșii din curtea haciendei? 🙂