Hei, hei m-am dus, m-am dus să iau un motan, hei, hei m-am dus, m-am dus să iau un motan, și motanul meu era cam dolofan, la mine în brațe cuminte a stat, nu a scos, frate, niciun mieunat, dar abia acasă am constatat: motanul meu nu făcea cucurigu, făcea cotcodac. M-am simțit așa, puțin înșelat, dar apoi, vă spun, deloc nu am regretat, pentru că:

Mi-au dat lacrimile când, în prima zi după ce am adus-o acasă, mi s-a cuibărit în poală. Așa cum câinii simt omul rău, și pisicile simt omul bun. 

Mi-au zis copiii că o să o iubesc ca ochiurile din poza de profil, n-am crezut. Au avut dreptate. N-ai cum, deci n-ai cum. 

Mi-au intrat în nas atâtea fire din blană, de am ajuns să folosesc Aerius pe post de odorizant de cameră. Și nu sunt alergic. Shorthair my ass, că toată ziua strâng smocuri de blană.

Mi-au stricat nopțile căldurile ei, așa că am sterilizat-o și, preventiv, am montat aer condiționat. Tot lângă mine se pune la culcare. La 12, 2 și 4 noaptea. Sau la 1, 3 și 5. Nu e de mirare că am nevoie de o carafă de cafă, ca să funcționez ca CFR-ul. 

Fix așa 

Mi-au lăsat ghearele și dinții numai urme pe piele. Cine mă pune să mă joc cu ea când vânează muște? Chit că nu e ea Bismarck al ofițerului Papadopolinii, pisica mea blândă zgârie rău.

Mi-au ascuns-o copiii în bagaje, așa că am dus-o și în vacanță. 

Mi-au dispărut feliile de bacon din burgerul preferat. 30 de secunde a durat jaful cu colții armați, cât m-am descălțat. 

V-am zis că e foarte pretențioasă? Regina Cleopatra cred că avea mai puține fițe în cap. Cu greu găsesc mâncarea pe care să o accepte. Bine, îi place și ei porcul, după cum se vede.

Îmi ocupă scaunul aproape la fiecare pauză de lucru și, ca să o determin să se ridice, uneori o fac în toate felurile: Butt-Pluggy, Paghinoasă mică, Miaunica, Puggy Fâșnete. 

Dar să mor eu mai bine și să trăiască ea, mânca-i-aș coada de fetiță, că tare mult o mai iubesc!