Scurt intro: în ziua de azi, multă lume nu mai știe cine e Winnetou, Old Shatterhand sau Old Surehand, darămite Karl May. Dacă întrebi un fulg de nea pe stradă ce este un mohican, o să te trimită pe epantofi.ro, că poate e on sale, dar nu are habar să scrie Chingashcook, ca să caute pe net. 

Până și James Fenimore Cooper s-ar răsuci în mormântul său din Cooperstown, dacă ar vedea interesul atât de scăzut pentru acest gen de texte. 

Ce-i drept, până să ajung prin liceu, eu încă pronunțam numele lui Karl May ca în engleză, neștiind că autorul era, de fapt, german. Deși îi citisem toate operele, pe nerăsuflate, de mult prea multe ori, chiar. Practic, am crescut cu aventurile din cărțile lui, care, consider eu, le-au depășit în imaginație pe cele ale cireșarilor lui Constantin Chiriță. 

De fapt, nu cred că există acum adult de vârstă medie care să nu se fi jucat în copilărie, intrând în pielea personajelor din trilogia lui Winnetou, prin pustietatea Vestului sălbatic, visându-se ba un cowboy, ba un indian, cu săgeți și arcuri, cu pene înfipte în păr și vopsea pe față (cu ajutorul creioanelor cerate).

Recent, navigând pe culmile nostalgiei internetului, am dat peste un articol pe care vi-l recomand din tot sufletul, măcar într-o pauză de la volan pe FB, rețeaua socială preferată a babalâcilor de peste 45 de ani, ca mine. Puteți să-mi mulțumiți sau să mă urâți mai târziu, dacă veți fi șocat de cele aflate. Spor la citit!

Karl May – un impostor de geniu