După cum „probabil cu siguranță” știți, marele fizician Blaise Pascal, căruia îi datorăm primul suflat în jiclor camera de aer a anvelopei auto, la vreo 200 de ani după ce a răsuflat de tot, avea o vorbă: omul este o trestie cugetătoare.

Cam așa l-am perceput și eu pe soldatul încă în termen (de valabilitate) care stătea la ușa cabinetului stomatologic și tremura ca trestia, gândindu-se dacă să bată la ușa. Infernului. Pe toc, cineva cu mult umor, presupun că un doctor invidios, lipise un citat din, cum altfel, Dante: „Abandonați orice speranță, voi, care intrați!” 

Și cum tremura el așa, se deschide ușa și din cabinet răsună o voce mai agresivă ca Simona Halep în finala de la Wimbledon din 2019: următorul! Răcanul, suspect de politicos, mă invită pe mine, dar asistenta sesizează și mă oprește: el întâi, că e în permisie. Îi dau voie să își exercite permisiunea și aștept. Nu mult, în 30 de secunde se aude un răcnet, de mi s-a încrețit pelicula de film radiologic din mână. Se deschide ușa, soldatul iese efectiv cu lacrimi în ochi și cu un canin găunos în palmă, cu sânge la gură și-mi șoptește cu vocea gazată a lui Șoșoacă: poți să intri. 

Eu îl știam pe măcelar doar din auzite, și recenziile vremii nu erau tocmai favorabile, dar m-am bazat pe faptul că se știa cu tata. Cred că ai mei îi datorau bani, altfel nu-mi explic de ce m-a chinuit în halul ăla. Nici bine nu s-a apucat să mă frezeze, că mi se rupe capul frezei în gură, în zgomot de petrecere grecească. Adaptorul ăla se desprinsese în viteza lui de titirez și îmi ciocnise alte două măsele de pe aceeași parte, oprindu-se în mucoasă. Mda, nu e bine, nu e bine deloc, zice Mengele. Mai ai 2 carii, trebuie să mai vii și săptămâna viitoare. Și vezi că ai bruxism, băiete! (în gândul meu: e de la semințe, de-aia am dinții ciopliți). Ți-ai mușcat obrazul în somn și zona aia e foarte vascularizată, trebuie să oprim scurgerea definitiv. Ce acord GDPR, ce plan de tratament sau semnătură pentru intervenție: mi-a cauterizat pe viu și obrazul, și o parte din gingie. Efectiv mirosea a grătar și fumul se ridica drept spre tavan, semn că zeul stomatologiei acceptase ofranda. 

Eu consider că am un prag de toleranță la durere destul de ridicat, de n-am crâcnit. Dar la el nici că m-am mai dus. Am stat așa, cu dantura ciobită, până când, nu mult după aceea, s-a privatizat policlinica și a venit o doctoriță din spațiu. Anestezie inclusă în preț, preț accesibil, televizor pornit, imagine fără purici în sala de așteptare. Așa ar trebui să fie toate cabinetele stomatologice.

Voi ce experiențe brutale aveți cu dentiștii? Cu siguranță sunt destule cazuri de malpraxis, nu doar din anii postdecembriști. Nu trebuie să dați numele doctorului, e suficient un link pe gmaps cu adresa cabinetului. 🙂 Să poată testa toată lumea teoria geamurilor sparte…