În buzunare adormite, prinse-n grabă, fără rost,

Șervețelele uitate au pornit pe-un drum anost.

Mașina cu nesaț le-nghite, vârtejind cu mare zor,

Până ies din ele franjuri, ca un nor ușor, ușor.

Vai de noi! strigară ele, destrămate, fără chip,

Cine ne-a uitat aicea? Ce neghiob și ce risip!

Franjurii, ca niște fulgi, se lipiră peste tot:

Pe cămăși, pe blugi, șosete – ca într-un secret complot.

Hainele mototolite oftară toate în cor:

Ce năpastă, ce mizerie și ce haos în decor!

Albul vostru ne-mpânzește, nu mai suntem de purtat,

Doar din grabă, neatente, am ajuns de rușinat!

Din sertar, alte batiste șușotesc pe glasul lor:

Graba naște-ncurcăceală și necazuri în hublou.

Cine-și cată-n buzunare înainte de spălat,

Scapă haine, scapă casa de-un haos adevărat.

Morala

Cine uită lucruri mici din grabă sau nepăsare,

Va munci dublu pe urmă, reparând a sa uitare.