Un loc odată vizitat, definitiv îndrăgostit? Un loc în care vreți să reveniți, dacă nu anual, măcar tot la câteva concedii?

Eu, fiind bărbat deloc complicat, am două. 

Unul în țară, de care mă leagă multe amintiri legate de legarea cu cătușe roz, legare care a dus ulterior, să zicem după vreo 40 de săptămâni, la apariția unei ființe iubite, care îmi va alege la bătrânețe azilul și sper că îmi va aduce o cană cu apă pe care o s-o pot bea fără pai. Este descris pe drept drept locul în care e un „must” să vii, chiar dacă ai, de exemplu, sindromul ovarelor polichistice și e contraindicată îmbăierea. Este locul în care a făcut armata un cunoscut Nicu. Cu siguranță ați ghicit. Dacă nu ați intuit, vă spun cu mâna pe un munte de sare acum inundat. Cert e că aici este atâta liniște, că aud boncăluitul cerbilor din Harghita. 

Al doilea loc, în care aș reveni în orice anotimp, ceea ce am și făcut, este în străinătate.  

Este insula baronilor și a șuncii Sissi, care adora să stea la pieptul kaizerului, a influențelor britanice, a nimfei Korkyra și a șoricelului, a avioanelor care îți topesc înghețata la decolare. Și al țestoaselor uriașe. Pe care, o spun cu ciudă, nu am reușit să le întâlnesc, am observat doar cuiburile împrăștiate pe plajă.

La început, locul era un paradis secret, dar acum secretul a ajuns pe booking și s-a mai animat cu animale bicopitate. Le ocolesc cu grația unei șenilate pe zăpadă de 1 metru, că este loc destul mai spre nudiști. Cine a recunoscut locul, știe despre ce vorbesc (și nu mă refer la Eforie, chiar dacă e în străinătatea Ardealului). 

Acum să vă văd dacă ați ghicit măcar unul din două și aștept să îmi spuneți locurile voastre preferate. Din România sau din Halkidiki, de ce nu? Din Asia sau din vreun mare canion care Nevada o lecție despre furnicimea umană.