Se văd goliciunile. Contrar dictonului celebru, am lăsat puiul la marinat de ieri până azi, apoi am pornit de la asta, în ordinea numerelor de pe tricou: făină, ou, pesmet (din baghetă albă franțuzească uscată la aer și niște resturi de covrigei cu semințe marca Croco).

Am trecut pe rând prin asta.

Și am ajuns la asta: răbdări de pui prăjite uniform, crocante, bine asezonate cu niște condimente luate de la ultima escapadă prin stațiunea Kranevo, acest Cernobîl al litoralului bulgăresc.

Grămada cere vârf

Și un bonus de final, apărut din frigider: aluat de focaccia gata cumpărat din magazinul nemțesc cu logo în culorile steagului românesc, umplut cu mușchi geluduminicesc și cașcaval din lapte de vacă românească, procesat în fabrica grecească a celor de la Olympus, de lângă Brașov. Am plămădit cu drag pentru mine 2 plăcinte ca pe lespede, alea la 25 de lei bucata de oriunde ai vrea să o cumperi la vreun festival de street food, dar e mult mai ieftin și distractiv de pârjolit acasă, în tigaie fără ulei.

Să dea naiba să zică careva că le-am ars, pentru că îi dau dreptate. Dar numai puțin, am răzuit rapid zonele calamitate în etapa de postprocesare/preconsumare. Asta mâncare de suflet, nu filfizonerii marmorate, trase în unt noisette cu legume mirepoix în sos chimichurri.