Eram ultimul la coadă la recoltarea de primăvară pentru analizele de sânge (arhi)cunoscute nu doar diabeticilor, și, cum pe WhattsApp nu aveam stare, mă întorc și văd că intră o fostă colegă de facultate, împinsă cu greu de la spate de șuieratul vântului prin cavoul care o aștepta cu ușile deschise.

– Fancy meeting U here, da’ cu ce motiv? mă abordează ea, arzând de nerăbdare să-mi înșire, de fapt, o laudatio la adresa proprie-i persoane, că doar lupul își schimbă culoarea părului fără decapant, dar năravul, ba.
– Am venit pentru analize de rutină, nimic deosebit, fac eu pe neinteresantul hard to get.
– Și începe: eu tot vin aici, fetele de la recepție mă știu, da’ nu mă bag în față (nici nu încăpea pe culoarul de 1,5 metri, poate doar dacă încerca ca Arnold).