Continuarea poveștii începute aici. Ultima parte. Sper. 

Nu vă mai țin mult în suspantă, pentru că suspendatul în corzi poarte dăuna circulației mai mult decât prețul motorinei, și cred că m-am cățărat destul pe culmile Gloriei comuniste, pe care am (cu)treierat ceva pogoane împreună cu nea Titel, combinatorul de văduve al satului de sub munte, unde îmi făceam veacul timp de 3 luni pe vară.

Azi o fistulă, luna viitoare aceeași fistulă, pe Kronwurst îl cam durea în papila dentară, pentru că omul cu durerea se obișnuiește. Până când, ce să vezi, după câțiva ani de status quo, a mai apărut o fistulă comunicantă cu prima, ca o rețea de galerii subterane, gingia mi-a pulsat spre stânga și pe la baza dintelui vecin cu știftul a început să curgă binecunoscuta sevă mirositoare, dar care nu s-a mai oprit câteva zile. Hait! Am îmbulinat-o. Noroc că m-a împins familia de la spate și am ajuns, din trimitere în trimitere, cu computer tomograf și cu radiografie, pe mâna unui chirurg maxilo-facial deloc cumsecade, care, după ce m-a boscorodit puțin, și-a băgat sculele inoxidabile adânc în gura mea, până la rădăcini, realizând o prea-frumoasă rezecție apicală dublă. Deja era afectat și dintele vecin, n-am beneficiat de nicio promoție last-minute 1+1 gratis, dar i-am fost recunoscător 3 zile. Mult, știu. 

Viața îmi fusese salvată, am fost inconștient atâta amar de vreme și rămăsesem și cu incisivii la locul lor, doar că mai mult de formă, nu prea puteam mușca nimic mai solid ca un biscuite înmuiat în lapte, pentru că infecția distrusese o mare parte din os și dinții se țineau în gură numai din ambiție. 

Fast-forward, am recidivat iar, neglijându-mi dantura în zona respectivă încă vreo 10 ani, pentru că, nu-i așa, odată scos piciorul din groapă, îți bagi picioarele în el de pericol și ignori sfaturile specialistului. 

După o absență îndelungată, timp în care am crezut că am scăpat definitiv de probleme, vechiul meu prieten, abcesul gingival, a erupt pe neanunțate și nu s-a oprit până pe scaunele unei clinici care s-a oferit să mă scape de griji și de bani pentru totdeauna. 

Asta se întâmplă toamna trecută. Pașii mi-au fost explicați cu franchețe: extracție dublă, vindecare 6 luni, vitamina D3 la greu și apoi mai discutăm singurele opțiuni: 

1) pilirea dinților, cu riscul subțierii glasului lupului, și făcutul luntre și punte pe arcada superioară

2) cu voia osului de sus rămas și cu adiție de os, implanturi și coronițe 

Ambele variante la un tarif exagerat de fraier ce sunt, pentru că nu am știut să mă țin de bara aia acum 30 de ani.  

Așa că fratele vostru întru suferință a stat o jumătate de an cu o splendidă gaură frontală, de la râsul curcilor de Thanksgiving până acum, la înfloritul cireșilor japonezi de pe malul Begăi. 

A fost greu, iar acum, cu 2 implanturi franțuzești și o pereche de dinți provizorii, tot mai am de așteptat alte 6 luni pentru osteointegrarea în absolut a implanturilor. 

La final sper să vă pot arăta rezultatul impresionant cu care să vă cuceresc inimile și să vă recomand clinica ultraprofesionistă care mi-a băgat mințile în cap și mâinile în buzunare, de m-a julit la cusături. 

Happy life, hepiflor deocamdată!