După cum poate v-ați dat seama, e natural, sunt pe litoral și am de gând să mă distrez de toți banii alocați campaniei de stropit de primăvară. Să tot ai aeroport în orașul de domiciliu și să ajungi pe plajă la „Eforio” în câteva ore, după o nu chiar scurtă plimbare cu traghettoul luat din ghettoul napoletan. Din nou, fără nicio urmă de laudă, dar să ajungi la destinație cu 35 de minute înainte de ora programată, în condițiile de kerosen știute, e ceva. Jos pălăria, wizzair bacsi! 

Dar în aer nu miroase doar a pizza pe vatră, care, fie vorba între noi, depășește cu mult tot ce am mâncat italienesc în România, ci, acum, în aprilie, și a flori de citrice. Și nu așa, o mică boare. Nu, prieteni, te bagă în boală, te însoțește la tot pasul, de apoi trebuie să te scufunzi în apele termale pe care acest loc le oferă cu generozitate, neținând cont de naționalitate. Ceea ce am de gând să și fac. 

Se spune că fericirea stă în lucruri mărunte. Ei bine, eu, necredinciosul necredincioșilor și cârnatul cârnaților, am ajuns nu doar într-un colț de pizza, ci și într-un colț de Rai, și nu am de gând să plec fără o mică luptă cu valurile de turiști. 

Țineți aproape, reportajul de vacanță vă continua.