Nu e obligatoriu, dar trebuie să vă arăt cu ce mândrețe de caserolă a venit juniorul meu acasă, că cică îi era poftă, și șaormeria din apropiere are nevoie de renovare. L-am certat nu doar pentru că expira astăzi și a cumpărat-o la preț întreg, și asta pur și simplu nu se face, dar și pentru că n-a citit ingredientele. 

Păi se poate, domnu’ Vlad? Nu mă întrebați de unde știu cine a condus înainte de el firma Vascar, e secret de serviciu și mai intru și eu în contact cu știrile penale. 

Carne de burger cu fibră de bambus? Cu soia suntem obișnuiți din vremuri pariziene imemoriale, dar bambus? Păi ce suntem noi, urși panda?

Dar asta nu e tot. Navigând recent printre erudiții cu eructații aruncate din sărăcie pe internet (nu că eu aș fi mai breaz ca un cal de povară, că doar am fost prin Italia și știu cu ce se mănâncă cucina povera), am observat cu amărăciune în cafeaua neagră (am trecut temporar pe sortimentul Julius Micul Meu Rasist și logu-ul e tot neschimbat) că asta nu este o excepție singulară. 

L-am prins în ofsaid într-o poză pe FB și pe micul antreprenor Matache, care a măcelărit rețeta de mici, folosind tot bambus. Fibră de fibră, din moși strămoși cultivată în cluburi de fițe vegetale (știți voi care-s ăia, cei care se iau în gură cu Marijuana, cea mai fidelă fată) precum Bamboo, nu alta. 

O să ajung cât de curând să îmi fierb singur oasele într-un bazin cu apă fierbinte și o să fac o supă de oase cu bicarbonat neinterzis de UE în rețetă, din ingrediente atent selectate, ca să pot gusta un mititel ca în vremurile bune, că așa nu se mai poate. Păi ce sunt eu, fitil de lumânare, să mă tragă pe sfoară? Mai bine îmi pun pofta în cui…șoare, dar asta într-o altă postare.