kronwurstblog

Vești și povești răstălmăcite

Publicat pe 23/04/2026 la 07:04 • De Kronwurst

The Happening

Azi mi s-a întâmplat un lucru tare ciudat și mi-e că nu mai pot să dorm la noapte, atât de contrariat sunt. Ba chiar mi-e ușor frică, deși eu nu cred în vampiri și nici nu țin legătura cu singurii sugători din familie: rudele nevestei. 

Se dă poza de mai jos cu o pernuță de scaun. Vestitul scaun Markus Sverigood by Ikea. Pe care își așează zilnic poponetzul subsemnatul blowgger Maximus Grassus, deci e clar că s-a mai uzat și decolorat și materialul, luând urma bucuțelor mele voluminoase. 

Un alt motiv pentru folosirea pernuței este pentru că am descoperit că focoasa mea nucleară nu suportă altceva pufos sub ea, și așa am scăpat de găsitul ocupat al locului de parcare pentru fund ori de câte ori mă ridicam de la birou, ca să îmi bag nasul în oalele de pe foc precum și l-a băgat Mona Muscă în rahatul poliției politice. 

Cum ziceam, nimic neobișnuit până acum. Eram singur acasă, pisica dormea în altă cameră, în sufletul meu domnea o liniște și pace în stil Tolstoi, m-am dus până la bucătărie să pun la marinat niște carne și, când am revenit, am găsit pe scaun hârtiuța din imagine. 

10211 Scaled

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Nu am mai văzut-o până acum, nu am umblat recent prin alte haine noi, nu am tipărit, nu am forfecat nimic, nu am scuturat de azi-dimineață nici măcar un fir de păr de pisică de pe mine. Când m-am ridicat, știu sigur că nu era nimic pe scaun, pentru că am aruncat o ultimă privire monitorului și i-am spus să nu se închidă, că revin imediat. 

Cum să vă zic: sunt în egală măsură bujbee și contrariat. Geamul era închis, exclus să fi intrat austrul auster al austerității în lipsa mea. 

Așa că apelez la know-how-ul vostru în materie de paranormal, poate reușim împreună să dezlegăm acest conundrum misterios.

Vă las și un fundal sonor pe măsură misterului. Please help me! 

 


Descoperă mai multe la Vești și povești răstălmăcite

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.