Eu intrasem în anul III de cămin, știam deja cine tunde ieftin la zero, cine împrumută bani cu camătă și nu rupe toate degetele pentru întârziere, cine dă iama prin zacuscă sau cine pleacă de la baie cu tot cu lanțul de la rezervorul toaletei. Dar nu știam că e posibil ca un student abia venit din republică să facă contrabandă cu muniție reală de război. 

Individul, Toma pe numele său moldovenesc, venise la medicină, stătea în camera alăturată și, în afară de accent, n-ai fi spus că e gun smuggler. Până la primul chef de chef din cămin, organizat unde altundeva decât în sala de lectură. Oricât de eminent aș fi fost în băncile facultății, nu spuneam pas șansei de a mozoli o sticlă de bere, deci eram prezent, cu ochii cam cârpiți de somn, dar fizic încă prezent. 

Și unde nu intră Toma al nostru cu o sacoșă de rafie, o pune pe masa de tenis, scoate din ea 2 bombițe de producție rusească și întreabă senin: blea, cine cumpără grenade? Hai pizdieț, că le dau ieftin! Văzând că nimeni nu percutează la oferta lui, a plecat la fel de repede cum a intrat. 

Abia apoi am realizat că ăsta avea sacoșa plină de astfel de grenade și că probabil erau în perfectă stare. Era suficient să scape una și prăpăd ar fi făcut, Toma Carnagiu ar fi scris pe noi. Adică așa cred, nu mă pricep la muniție, pentru că nici armată n-am făcut, nici mâna a pistol Carpați nu-mi miroase.