Știu că nu sunt normal,
dar cine e? În afară de hoarding, obicei împărtășit cu mulți alții (de regulă, bărbați), o altă pasiune nevinovată de-a mea este spălatul vaselor. De mână, se înțelege.
E o activitate care mă liniștește, mă relaxează. Mai ales iarna, senzația apei calde pe mâinile reci (știu, șofer bun, circulație proastă) îmi conferă o stare de bine. E mult mai mișto decât consumul de ciocolată amăruie de 80 g tableta la preț de exstasy.
Da, frământatul aluatului pentru diverse copturi e la fel de benefic pentru stări de inimă neagră, dar nu pot să spăl vase în fața televizorului.
Sunt și al naibii de tacticos, în ciuda prețului plafonat la gaz. Iau fiecare tacâm, fiecare farfurie și/sau oală și o spumez bine, o pun deoparte și apoi clătesc totul la final, pe toate părțile posibile, râcâind cu unghia pentru un CTC satisfăcător.
Când piticul de pe creier a obosit, șterg bancul de lucru cu laveta de cel puțin trei ori, o storc și o atârn pe țeava robinetului de apă, spre disperarea soției, care, ca să îmi facă parcă în ciudă, o lasă îmbibată de fiecare dată. Cu (ab)negație, dacă o întrebi.
N-aș fi surprins, dacă printre soții cititori se mai află și alții ca mine, așa că vă rog să sharuiți cu sfaturi, metode și sugestii. Poate punem de un fan club pe nume de inspirație bundyană „No Ma’am”.
Descoperă mai multe la Vești și povești răstălmăcite
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.
Lasă un răspuns