kronwurstblog

Vești și povești răstălmăcite

Publicat pe 19/03/2026 la 08:20 • De Kronwurst

Micul-dejun

al micilor campioni. În imagine, în formulă completă, echipa de fotbal de tineret FC Kronwurst. Micuții fotbaliști sunt încălziți la temperatura optimă, fiind gata să intre în pâine. 
Carnaciori

Dar, ca în bancul: „De ce are rinocerul corn? Pentru că n-a mai găsit chiflă…”, ei bine, nici eu n-am mai găsit chiflele, pentru că cineva, nu dau numele soției, mi-a halit chiflele pregătite pentru circuitul cârnăciorilor de pe Nürnburgring. Noroc că sunt calm din fire și nu mi-a sărit muștarul departe de sticla de ketchup.

Așa, de la firul ierbii din salată, pot să vă spun că situația din teren se prezintă destul de aromatică. La pauza de 15 minute dintre reprize, scorul este de 5 la 0 în favoarea mea, deci nu cred că e cazul să apelez la rezervele din frigider. Sunt convins că voi câștiga meciul la scor, de neprezentare, pentru că nu am timp pentru alte poze. 

Dacă v-a plăcut și vreți să vă lăudați și voi cu preparatele voastre de fine dining la micul-dejun, să știți că există imgur. Vorba aia: ce-i imgur, nu-i minciun.


Descoperă mai multe la Vești și povești răstălmăcite

Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.